.junk

Icon

Just another WordPress.com weblog

Inapoi in Piata Universitatii!

De ce? Pentru ca PDL=USL=aceeasi mizerie. Motivele prezentate de Nicusor Dan se pot gasi aici. Le afisez si eu:

Protestăm
– Împotriva distrugerii instituțiilor statului de drept, un abuz la adresa principiilor și funcționării democratice;
– Împotriva comportamentului abuziv și antidemocratic al Guvernului;
– Împotriva corupției și aservirii intituțiilor publice de către partide, orice culoare politică ar avea;
– Împotriva aroganței și disprețului clasei politice față de aplicarea legilor în România.
Considerăm că majoritatea acțiunilor actualei guvernări au fost menite să submineze democrația și funcționarea statului de drept în România, precum și să recreeze cadrul pentru funcționarea corupției instituționalizate.
– Mutarea Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC) în subordinea Primului Ministru;
– numirea lui Ioan Grăjdan în funcția de conducere a ISC și vădita tentativă a acestuia de a-l salva pe Adrian Năstase de acuzațiile care îi erau aduse în dosarul “Trofeul Calității”;
– schimbarea misiunii Institutului Cultural Român și încercarea de aservire politică a acestuia;
– acapararea serviciilor publice de radio și televiziune, în ciuda promisiunilor de depolitizare a acestor instituții;
– legea care propunea sistemul majoritar cu vot uninominal într-un singur tur, adoptată în ciuda intențiilor anunțate cu numai jumătate de an înainte, un sitem electoral menit să consolideze poziția actualei majorități;
– trecerea Monitorului Oficial în subordinea Guvernului și utilizarea instituției pentru urgentarea sau întârzierea unor decizii, în funcție de interesele politice ale USL (cazul Voiculescu, ordinul Ministrului Educației, decizii ale Curții Constituționale a României);
– desființarea Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, în timp ce aceasta analiza suspiciunea de plagiat asupra tezei de doctorat al premierului Victor Ponta;
– Revocarea din funcție a Avocatului Poporului de către majoritatea parlamentară, singurul care poate ataca ordonațele guvernamentale la Curtea Constituțională.
– Acțiunile Ministrului Justiției prin care ataca membrii Curții Constituționale (CCR) și declarațiile liderilor USL prin care cereau revocarea membrilor Curții, în ciuda statului lor de inamovibilitate; liderii USL au declarat intenția lor de a limita atribuțiile CCR la a da avize consultative asupra legilor;
– Declararea ca neincompatibili a unor parlamentari, în ciuda declarării stării de incompatibilitate în cazul lor de către Agenția Națională de Integritate și a unei hotărâri judecătorești definitive.

(de aici)

Filed under: Uncategorized, , , , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: